Revoltarea populatiei

Ma uit in jur si incep sa realizez ca nu mai recunosc nimic din ce stiam candva. Oamenii au iesit in strada , vandalizeaza orasul , isi spun ofurile , mai mult sau mai putin. Si-au luat pana si copiii cu ei , ca sa ce? De ce sa iti chinui copilul ducandu-l intr-un astfel de mediu? Pentru ce? Sa il inveti cum e viata? Sa il faci sa vada cat de greu e defapt totul? Sa nu mai trebuiasca sa ii spui : tu nu stii ce a fost la revolutie acum multa vreme ! De unde sa stie? De ce sa stie? E COPIL. Si inca aceasta asa numita "Revolutie" nu e nimic fata de ce a fost si de ce putea fi.Au iesit in strada mai mult oamenii in varsta , care ce sa faca?Ce sa rezolve? Pe ei nu ii asculta nimeni.Romanii nici sa isi spuna ofurile nu stiu si nu sunt in stare.Vor o viata mai buna , salarii mai mari , un guvern cinstit , dar nu fac nimic pentru asta , inafara de discutiile de acasa , care pana la urma nu au niciun rost. Ce-i drept..eu ce fac? stau si scriu aici despre asta pe un blog..nu fac nimic altceva , nu ajut tara cu nimic , desi as vrea ....se pare ca asa suntem crescuti , asa e mentalitatea , ne e frica.

Guvernul s-a ascuns acum...si s-au ascuns bine..nimeni nu stie unde sunt..probabil isi pun la cale un plan de salvare..De maine , incepe serviciul si nu o sa mai fie atat de multi oameni pe strazi , o sa se mai calmeze apele cel putin asa cred.

Sa speram ca totul va fi bine intr-un final...

Revenindu-mi

Am citit un blog de curand. Un blog superb scris , foarte bine organizat si cu gandurile scrise impecabil.Aceasta fata , mi-a amintit ca si eu am un blog , ca si eu scriu , sau cel putin asa obisnuiam acum multa vreme in urma , cand nu eram atat de schimbata cum sunt acum. In acea vreme , stiam cine sunt , ce imi place , la ce sunt buna , care imi sunt prietenii , ce vreau de la viata si multe astfel de detalii.Astazi , nu mai sunt asa. Nu imi mai cunosc principiile , nu mai stiu ce trebuie sa fac , ce imi place si ce talente am , pentru ca pana la urma toti avem un talent. Ceva m-a schimbat , insa nu stiu ce. Ceva m-a transformat in aceasta persoana complet diferita de cea care obisnuiam sa fiu , m-a facut mai insensibila si mai trista. Nu mai rad cu aceeasi pofta , nu mai am incredere in mine si nu mai stiu pe ce drum sa o apuc. Probabil este normal pentru aceasta varsta ( 16 ani ) , dar as vrea sa nu fie.

Oricum , in acest timp al "transformarii" , am invatat totusi ceva. Am invatat sa nu mai accept orice relatie cu orice baiat imi iese in cale. Acum nu va ganditi ca am fost cu nu stiu cati baieti , caci nu a fost asa.Insa , de cele mai multe ori , nu asteptam sa il cunosc pana la capat , si acceptam sa fiu cu el. Nu stiu de ce faceam asta , probabil simteam nevoia de o persoana care sa fie mai apropiata de mine decat ceilalti , care sa imi trezeasca altfel de sentimente si care sa imi produca altfel de stari , dar mi-am dat seama curand ca nu alegeam persoanele potrivite.Dupa aceasta poveste , am inceput sa caut ,crezand ca asa voi da de persoana potrivita pentru mine , la aceasta varsta.Asa cum era de asteptat , am dat cu capu de pragul de sus si am aflat prin propria suferinta ca nu era asa. Asa ca am invatat altceva : sa astept. Am invatat sa nu ma mai preocup atat de mult cu aceasta problema si sa imi gasesc alte ocupatii pentru a ma detasa de aceasta continua atmosfera de cautare.

Acum  , nu mai ramane decat sa treaca timpul , pentru ca "ranile" trecute sa se vindece in speranta ca va rasari si soarele asa cum ar trebui si asa cum ne dorim cu totii , si nu cum a rasarit pana acum.